Româncă bătută cu ciocanul și obligată să se prostitueze în Germania.


O tănără din județul Alba, care a răspuns unui anunț de angajare pentru postul de babysitter în Germania, a fost torturată și obligată să se prostitueze, odată ajunsă în această țară.




comisar prostituata
Cazul a fost relatat de Cosmina Mariș, inspector de specialitate la Centrul Regional Alba Iulia al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane (ANITP), în cadrul unui seminar găzduit de Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, relatează ziarulunirea.ro.
”N-am văzut niciodată o femeie să plângă atât de tare, deși am participat la numeroase evenimente triste”, a spus inspectorul Cosmina Mariș.


Potrivit acesteia, tânăra în cauză îngrijea copii în țara noastră, dar, la un moment dat, a vrut să-și asigure un viitor mai bun și a răspuns unui anunț de angajare pentru aceeași poziție, în Germania. Ajunsă acolo însă, a fost forțată prin diverse mijloace de constrângere să se prostitueze. La destinație, tinerei i s-au luat actele și banii și i s-a spus care este scopul real pentru care a fost adusă în Germania. Alte fete aflate în situația ei au fost închise în beciuri sau camere întunecoase, amenințate și bătute, înfometate și însetate și forțate să-și anunțe părinții că o duc bine, așa cum promitea textul anunțului de angajare.
În cazul în care părinții le-ar fi rugat să le trimită bani în țară, fetele erau obligate sub amenințare să le spună că vor aduce banii abia la întoarcerea în România, a relatat Cosmina Mariș.
Victima la care s-a referit i-a relatat îngrozită că a fost bătută crunt cu un ciocan: ”Nu din lemn. Dumneavoastră știți ce este acela un ciocan?”, i-a spus tânăra îngrozită, care mai purta încă pe brațe urmele loviturilor primite, în timp ce plângea ”cum n-am văzut niciodată o femeie să plângă atât de tare, deși am participat la numeroase înmormântări sau alte evenimente triste”, a mai spus inspectorul Cosmina Mariș.

Comentarii