Doi morți și 10 răniți după un accident petrecut în Arad

Doi morți și 10 răniți după un accident petrecut în Arad, între un autocar și un microbuz



Două persoane au murit, iar 10 au fost rănite, în urma unui accident rutier petrecut, joi dimineaţă, pe un drum judeţean din Arad care face legătura între oraşele Curtici şi Sântana şi în care au fost implicate un autocar şi un microbuz.
UPDATE Trei din cei zece răniţi sunt în stare critică în spital, fiind intubaţi, în timp ce alte şase victime primesc îngrijiri în spital, iar una a refuzat transportul la unitatea medicală, primind îngrijiri la locul accidentului. 
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţen de Urgenţă Arad, Simina Roz, a declarat pentru News.ro că nouă din cei zece răniţi în urma accidentului produs pe DJ 792C au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe, în timp ce o persoană a primit îngrijiri la faţa locului, refuzând transportul la spital.
Conform sursei citate, trei dintre victime sunt în stare critică, fiind intubate, iar ceilalţi şase pasageri ai microbuzului care au ajuns la spital au diverse răni, precum fracturi, leziuni interne şi traumatisme, dar sunt în stare stabilă.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Lorena Radu, a declarat că din primele cercetări reiese că accidentul a fost provocat de şoferul microbuzului, în vârstă de 31 de ani, care a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu autocarul. Deocamdată nu s-a stabilit dacă şoferul a pierdut controlul volanului sau a adormit la volan, bărbatul fiind rănit grav, astfel că nu poate fi audiat.

Comentarii